Arhivă autor webmaster

dewebmaster

Programul slujbelor de Sfintele Pasti 2018

Joia Mare 5 aprilie 2018

8.30: Sfânta Liturghie

19.00: Denia celor 12 Evanghelii

Vinerea Mare 6 aprilie 2018

18.00 : Taina Spovedaniei

19.00: Prohodul Domnului

Sâmbata Mare 7 aprilie 2014

20.30 – 21.30: Procesiune în jurul bisericii, slujba învierii, binecuvântarea pâinii care se numeste în popor « pasti ».

Duminica 8 aprilie Prima zi de Pasti

10.30 : Sfânta Liturghie, urmata de binecuvântarea carnurilor, brânzei si oualor si de agapa.

dewebmaster

Program slujbe

La mulți ani 2018, pentru  toți credincioșii parohiei !

Sâmbătă 6 ianuarie 2018
Bobotează. Sfânta Liturghie  la ora 10.30, urmată de Sfințirea cea Mare a Apei (Aghiazma Mare).

Duminică 7 ianuarie 2018
În parohia noastră sunt numeroase familii din Georgia, Ucraina, Rusia, Moldova, care sărbătoresc  Crăciunul pe stil vechi, după calendarul Iulian, adică cu 13 zile mai târziu. Pentru ca să simtă bucuria Crăciunului, aici la Nancy, și să fie în comuniune cu familiile din țările din care provin, o să sărbătorim încă o dată Crăciunul. O să fie o masă festivă, cu mâncăruri specifice din aceste țări, după Liturghie.
Duminică 7 ianuarie, îl sărbătorim pe Sfântul Ioan. Vă aștept la parohie pe toți cei ce purtați numele de Ioan sau Ioana sau aveți în familie apropiați care poartă acest nume.
Sfânta Liturghie 10.30

Cateheza
În anul 2018, după fiecare Sfânta Liturghie, o să fie o  cateheză pentru copii (15 minute). Le oferim multe lucruri copiilor noștri: cursuri de dans, de natație, de muzica etc. Vă rog să le oferiți aceste câteva minute de cateheză. Vă asigur, că aceste câteva minute de cateheză, din când în când, atunci când veniți cu copiii la biserică, o să le dea un reper spiritual, o să-i  ajute în viață, o să primească valorile creștinismului și o să vă bucurați de reușita lor în viață. În România, copiii beneficiază în școala publică de ora de religie, nu este cazul în Franța,

dewebmaster

Nașterea Domnului

Sâmbata 23 decembrie,
– 16.00 – 18.00  Taina Spovedaniei.
– 16.30 – 17.30  Atelier de colinde pentru copii.
– 18.00 Vecernia.

Duminica 24 decembrie:  Ajunul Crăciunului
– 10.30 Sfânta  Liturghie

Luni 25 decembrie: Nașterea Domnului ( Crăciunul)
-10.30 Sfânta Liturghie

dewebmaster

Duminică 2 iulie 2017 Hramul bisericii, Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Pe data de 2 iulie 2017 am sărbătorit Hramul bisericii din Nancy, Sfinții Petru si Pavel (corespunzând in calendar datei de 29 iunie).

Anul acesta copiii au fost solicitați în mod deosebit. Ei au participat si la atelierele din luna iunie pentru pregătirea hramului : cântec bizantin, teatru, cântece populare, recital de poezii.

După masa festivă, spectacolul pregătit de asociația culturală a încântat inimile tuturor.

Pentru început, copiii au cântat « En passant par la Lorraine » al cărui text a fost readaptat special pentru această ocazie :

« A la paroiss(e) de Lorraine, avec mes sabots (bis)
Pour la joie, pas pour la peine, avec mes sabots, dondaine,
Oh ! Oh ! Oh ! Oh ! Avec mes sabots. » (ultima strofa)

Recitarea poeziilor au onorat poeți din Rusia, Georgia si Romania (țările de origine ale familiilor copiilor) emoționându-ne pe toți.

« Somnoroase păsărele/ Pe la cuiburi se adună,/ Se ascund în rămurele -/ Noapte bună! » (prima strofa) Somnoroase păsărele, Mihai Eminescu

Sceneta Domnul Goe a dramaturgului român Ion Luca Caragiale ne-a făcut pe toți să râdem :


Cântecele populare române ne-au adus multă voie bună:

Mulțumim persoanelor care au organizat si animat acest spectacol:

Duminică 2 iulie 2017 Hramul bisericii

Programul zilei:
– 10.30 : Sfânta Liturghie
– sfințirea icoanelor realizate în atelierul de iconografie pe sticlă.
– masă festivă
– serbare pregătită de copiii din parohie: poezii, piesă de teatru “Goe” de Ion Luca Caragiale, cântece